Pe lângă patrulare, prim-ajutor şi transport al accidentaţilor, munca salvamontiştilor este mult mai extinsă. Ei se ocupă de supravegherea traseelor turistice şi de căţărat, sunt întotdeauna la dispoziţia turiştilor în domeniul informării şi acoperă şi zona de speologie, care nu este, la rândul ei, lipsită de pericole. În administrarea sa intră 27 de trasee turistice, dintre care unele dau emoţii şi celor mai versaţi alpinişti. Între creasta Lotrului şi creasta Masivului Făgăraş este o zonă amplă, fascinant de frumoasă, pitorească şi încântătoare, dar care ascunde o serie de potenţiale capcane pe care doar „oamenii munţilor” ne pot învăţa să le evităm. Cele mai înalte puncte sunt în Masivul Făgăraş – 2.543 m şi Creasta Parângu Mare – 2.430 m. Ele sunt atracţii clare pentru români şi străini deopotrivă. Există trasee dificile, de două zile cu bivuac, dar şi mai domoale, care pot fi parcurse şi de persoanele cu o condiţie fizică mai modestă. Cum se antrenează şeful salvamontiştilor? Acum mai puţin, fuge doar câte o oră seara sau dimineaţa, dar tinereţea i-a fost marcată de atingerea de trasee montane foarte dificile, cu rucsacul de 60 de kilograme în spate. „Mergeam cu 30 de conserve şi cu tot echipamentul în spate. Erau vremuri grele, dar am şi văzut locuri foarte frumoase”, afirmă acesta. Astfel a cunoscut toţi munţii acestei ţări.

Turiştii sunt mai responsabili
Mircea Lera vorbeşte cu încântare despre evoluţia către civilizaţie pe care au avut-o turiştii în ultimii 20 de ani. Cu un mai mare respect pentru natură, dar şi cu un mai pronunţat simţ al responsabilităţii, ei au învăţat să se informeze înainte de a se avânta pe cărări de munte. Nici mizeria pe care o lăsau în urmă nu mai există, în cele mai multe dintre cazuri. Totul pare să fi evoluat, dar există şi o nostalgie pentru anii plini de puritate ai copilăriei. Locurile de cazare actuale excepţionale, pensiuni şi cabane amenajate, nu se compară cu nopţile petrecute de Mircea Lera în anii copilăriei în aceste zone binecuvântate cu forme geografice extraordinare. Plăcerea acelor timpuri rustice, când venea cu mama sa la stână şi dormea în saivan, poartă în ele aerul proaspăt al libertăţii şi al copilăriei, care nu se compară cu nimic altceva.
Amintirea unor escalade salvatoare extrem de periculoase persistă în memoria interlocutorului nostru. Cei 15 ani care au trecut nu i-au şters din memorie cea mai grea operaţiune. În plin viscol, cu un vânt de 150 km/oră, un meteorolog a fost prins într-o avalanşă. Şapte salvamontişti au pornit în zorii zilei în misiunea de salvare şi au ajuns înapoi la Cabana Petrimanu, din Curmătura Olteţului, la orele două ale nopţii. Un traseu care vara ar fi durat o oră, a totalizat aproape 20, având targa cu rănitul trasă prin omătul gros şi cu vântul în faţă… A avut îndoieli pe drum că vor ajunge cu bine? Desigur, dar Mircea Lera ştie să nu îşi piardă cumpătul, să meargă mai departe chiar când pâcla grea şi ţepii tăioşi de gheaţă îl înconjoară din toate direcţiile.

Atenţie la condiţiile meteo!
Cu un calm cumulat în anii de practică profesională, şeful Salvamontului vâlcean nu îi condamnă pe cei care se aventurează, pe jos sau cu bicicletele. Sfaturile pe care le dă, fără să fie spectaculoase, pot fi înscrise cu litere de aur pe rucsacul oricărui excursionist. Cel mai important este să aibă o programare clară, să se informeze despre starea vremii şi să îşi ia echipamentul în funcţie de aceasta. Ideal ar fi să ia legătura cu dispeceratul Salvamontului, care le stă la dispoziţie, şi să afle despre traseu, condiţii, timpii de parcurs etc. Sincronizarea acestor informaţii cu propria condiţie fizică şi cu echipamentul din dotare reprezintă cheia unei escalade realizate în condiţii de siguranţă. Nu înseamnă că nu există „aventurieri” cu bicicleta pe crestele îngheţate sau cu şlapi pe rocile cele mai alunecoase, dar, din fericire, aceştia par să fie mai puţini în ultimul timp. „Este mult mai înţelept să te întorci la refugiu atunci când vremea pare să se schimbe sau când simţi că ai obosit. Astfel ai şansa să mai încerci şi altă dată un traseu dorit şi se pot evita adevărate tragedii…”, afirmă Mircea Lera, iar cuvintele sale sunt spuse în absolută cunoştinţă de cauză. Acum există semnal de telefonie pe aproape toate culmile, chiar dacă în anumite văi el este încă absent. Şi această evoluţie tehnologică vine în sprijinul salvamontiştilor, dar mai ales al turiştilor.
„Îngerii păzitori” ai munţilor sunt oameni neînfricaţi, din carne şi oase, iar singura lor dorinţă este să comunicăm cu ei, să nu fie prea târziu atunci când se apelează la serviciile lor.

NUMĂRUL CARE ÎŢI POATE SALVA VIAŢA
Uşor şi practic, dacă vreodată vă aflaţi în dificultate pe culmile patriei, e destul să apelaţi tasta “0”, urmată de tastele “SALVAMONT” (0725826668), apelul urmând a fi direcţionat către Dispeceratul Naţional Salvamont, care are în subordine nu mai puţin de 53 de echipe operative în toată ţara. Mesajul vine mai direct şi mai uşor către ei, iar recomandarea pe care o fac este ca oamenii să nu se aventureze niciodată fără a fi în contact cu cineva, fără telefon, având încredere doar în propria forţă. Comunicarea reprezintă adesea şansa la viaţă, în condiţii limită, iar cei care iubesc muntele trebuie să ţină seama de acest lucru. Şi în vremuri în care telefonul mobil nu se inventase, cabanierii ştiau pe ce trasee erau plecaţi turiştii. Legătura lor cu salvamontiştii a dus la operaţiuni de succes, pentru care mulţi turişti au rămas cu recunoştinţă faţă de cei care le-au salvat viaţa.

Un articol publicat în revista Ferma nr. 16/221 (ediţia 15-30 septembrie 2018)