Cea de-a VI a editie a Festivalului Național al Sculptorilor cu Drujba, ce va avea loc la Cerna in perioada 24-31 iulie 2022, este un eveniment unic în România.
Personajele de lemn iau naștere într-unul dintre cele mai frumoase locuri din Vălcea, la Vaideeni, la Agropensiunea Cerna, unde Aura și Adrian Bondoc sunt gazde și organizatori.
Personalitatea Smarandei Brăescu, cea căreia România îi dedică acest an, la 90 de ani de la recordul Mondial la parașutism, la data de 19 mai 1932, va fi inspiratia artistilor sculpturii cu drujba a celei de-a VI-a ediții. (https://culturaladuba.ro/2022-va-fi-anul-smaranda…/ )
Duminica – 24.07.2022 ora 13:00-15:00
În premiera în România, în acest an dedicat Smarandei Brăescu, va avea loc duminica 24 iulie, între orele 13:00 și 15:00, la Vaideeni, o demonstrație de parasutism organizata de Aeroclubul Romaniei (infiintat in În anul 1920, din iniţiativa prinţului George Valentin Bibescu).

Pentru a onora memoria Smarandei Brăescu, vor decola de la Bucuresti 6 parasutisti imbracati in ia traditionala romaneasca, ce vor ateriza la Cerna, Vaideeni, si vor aduce si vor preda sculptorilor o stafeta care simbolizeaza vestea inceputului de Festival dedicat Smarandei Braescu. Acestia vor povesti gazdelor si carverilor participanti la Festivalul de Sculptura istoria Smarandei, pentru a le fi inspiratie si muza în creațiile lor.
Gazda oficiala a Festivalului este Președintele Consiliului Judetean Vâlcea, Constantin Rădulescu, ce va prelua stafeta si vestea festivalului, precum si istoria Smarandei, de la parasutistii Aeroclubului Romaniei, si le va inmana edilului locului, primarului Daniel Baluta, care le randul lui le va preda sculptorilor.
Sculptorii vor prezenta, la randul lor, operele de arta pe care le vor realiza pe parcursul festivalului.
La sfarsitul prezentarii evenimentului dedicat Smarandei Braescu se va tine un moment de reculegere in cinstea sa si se va canta MARSUL AVIATORILOR, ca final de eveniment.
La ora 15.00 va urma un mic moment folcloric al artistei Carmen Giuvelescu, dedicat acestei zile spe-ciale, urmat de conferinta de presa de deschidere a Festivalului dedicat „Anului Smaranda Brăescu – 2022” .
Luni – 25.07.2020
08:00 – 17:00 Pregatirea materialului lemnos, taierea la dimensiuni si pozitionarea pentru lucru, eventual procesul de sculptura; se vor instala corturi dacice si romane ale festivalului Romula Malva; organizarea spatiilor;

Marti 26.07.2022 ora 8:00-16:00 – Procesul de sculptura
ora 18:00 – Foc de tabara cu chitara si cantece folk.
ora 18:00 – Foc de tabara cu chitara si cantece folk.
Miercuri 27.07.2022 – ora 8:00-16:00 – Procesul de sculptura
ora 18:00-Ansamblul Artistic Perlele Olteniei – Centrul de Terapie si Educatie prin Cultura:
1. Marșul de întâmpinare
2. Ce-ți doresc eu Ție, dulce Românie – Denisa
3. Doamne, ocrotește-i pe români – Denisa
4. Noi suntem români – Ștefan
5. Tu, Ardeal – Sara
6. Treceți batalioane române Carpații – Larisa
7. Cântă cucul, bată-l vina – Antonia
8. Așa-i românul – Edy
9. Acasă-i România – Raul
10. Hora Unirii

Joi 28.07.2022 ora 8:00-16:00 – Procesul de sculptura
o ora 16:00 Festivalul cultural partener „Dealul Muierii” care vor interpre-ta lupta de la Cetatea Gradistea data intre muieri si turci in costumele istorice + Calusarii.
o ora 16:00 Festivalul cultural partener „Dealul Muierii” care vor interpre-ta lupta de la Cetatea Gradistea data intre muieri si turci in costumele istorice + Calusarii.
o ora 17:00 Primăria Vaideeni în parteneriat cu Fundația Vaideenii și Centrul Bucovinean de Artă pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiţionale Româneşti Cernăuți (Ucrai-na), organizează spectacolul caritabil “Din puțin, dar din inimi, Români, dați pentru Ro-mâni!”
o Ansamblul folcloric “Perla”-Cernăuți.
o Ansamblul coregrafic “Mugurelul”-Cernăuți
o Ansamblul folcloric “Miorița”-Școala gimnazială ,,Luca Solomon’’,Vaideeni
o Școala de Artă Vaideeni
o Ansamblul folcloric “Perla”-Cernăuți.
o Ansamblul coregrafic “Mugurelul”-Cernăuți
o Ansamblul folcloric “Miorița”-Școala gimnazială ,,Luca Solomon’’,Vaideeni
o Școala de Artă Vaideeni
Vineri 29.07.2022 ora 8:00-16:00 – Procesul de sculptura
o Ora 16: Festivalul partener „Romula Malva” care va realiza urmatoarele activitati:
o se vor instala corturi dacice si romane,
o se vor realiza expozitii cu obiecte dacice si romane
o Se va interpreta lupta intre daci si romani in costumele epocii;

o Ora 19: Ansamblul Folcloric Cheile Oltetului Polovragi (Gorj)
Sambata, 30.07.2022:
ora 10:00 – Prezentare ingrasamint ecologic, cum/cine il produce (Hibridul Rosu de California).
ora 13:00 Asociatia Detectii Gorj si
Asociația cultural – istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu
Prezentare de carte: Gorjul Eroic
• studii și articole (autor prof. Andrei Popete Pătrașcu) si
• Ora de Istorie Vie – se va povesti istoria razboaielor mondiale, si istoria locurilor de desfasurare a festivalului – de catre cei îmbrăcați în uniforme de razboi;
• Dana Stefania Brasoava – o va interpreta pe Ecaterina Teodoroiu;

Expozitie MILITARIA – obiecte militare decsoperite cu ajutorul detectorului de metale
ora 16:00 Realizarea unui Speed Carving in care fiecare sculptor participant va realiza o opera de arta intr-un timp de maxim o ora;
Operele realizate la speed-carving vor fi scoase la tombola pentru cei care au participat la eveniment si cei care au votat online pe facebook evenimentul. La tombola va fi castigat si un Motofierastrau DAC 506, 3 CP.

Duminica 31.07.2022
Ora 12:00 – Festivitatea de inchidere a Festivalului cu invitati de la Turism, Cultura, Primaria Vaideeni, Consiliul Judetean Valcea si publicul larg.
Realizarea tombolei pentru operele din speed carving.

CARVERI SI LUCRARI CE SE VOR EXECUTA
1. Ioan Ungur – Mures (Ro) – Smaranda Braescu in costumul de parasutism
2. Baicu Ion Nicolae – Arges (Ro) – Parasuta tematica a Smarandei la scara 1:1
3. Gabriel Patrasc – Ilfov (Ro) – Aurel Vlaicu scara 1:1
4. Moldovan Augustin – Mures (Ro) – Henry Conada scara 1:1
5. Voican Adrian-Ion – Valcea (Ro) – Traian Vuia
6. Edi Schneider – Hunedoara (Ro) – Simbolul aviatiei la o scara mare
7. Sztan Toader – Dambovita (Ro) – Avion normal pentru acces copii in zona de pilotaj atarnat cu lanturi
8. Ioan Hodor – Maramures (Ro) – Avion in picaj cu corpul din bustean cu aripile atasate
9. Ciprian Surulescu – Timis (Ro) – O fetita cu doua aripi (simbolizand pe Smaranda Braescu si aspiratiile ei viitoare)
10. Razvan Stan – Bucuresti (Ro) – Smaranda Braescu in costumul de parasutism si parasuta deasupra scalat 1:3
11. Ilie Costea – Constanta (Ro) – Va lucra off-fest si va prezenta lucrarea la sfarsitul festivalului sambata 30.07.2022.
Smaranda Braescu in costumul de parasutism si parasuta deasupra la scara 1:1

Multumim partenerilor: #AeroclubulRomaniei, Festivalului #RomulaMalva, Festivalul #InvartitaDorului Vaideeni, Festivalul #DealulMuierii, #AsociatiaPleniceanu, #AsociatiaDetectiviGorj, #AnsamblulFolcloricCheileOltetului Polovragi, #AnsamblulFolcloricPerla -Cernăuți, #AnsamblulCoregraficMugurelul – Cernăuți,#AnsamblulFolcloricMiorița Vaideeni, #ȘcoalaGimnazialăLucaSolomon Vaideeni, #ȘcoalaDeArtaVaideeni, #AnsamblulArtisticPerleleOlteniei, #CentrulDeTerapieSiEducatiePrinCultura, #Verotherm, #AsociațiaRosslyn, #RomanianExcellenceInArtCultureAndHeritage, #ClusterBioOltenia, #BioHumusGorjenesc, #DinEden Polovragi, #Nordexim, #AquaCarpatica, #DeliciiDeVaideeni, #DomeniileSamburesti, #CNIPTValcea
Multumim sponsorilor festivalului: #ConsiliulJudeteanValcea, #PrimariaVaideeni, #Ruris, #BancaTransilvania, #DarcomEnergy, #DomeniileOstrov, #DarcomEnergy.
Multumim sponsorilor festivalului: #ConsiliulJudeteanValcea, #PrimariaVaideeni, #Ruris, #BancaTransilvania, #DarcomEnergy, #DomeniileOstrov, #DarcomEnergy.
Intrare la festival 25 lei/zi (abonament 75 lei / 7 zile)
Elevi, pensionari intrare gratuita.
Elevi, pensionari intrare gratuita.